DA

DA, DA.

Iar astăzi am reuşit şi eu să votez. DA, am votat! Cum am votat? Sigur că nu este totul chiar aşa de simplu cum scrie în Regulamente. Căci nici eu nu sunt din ăia care intră uşor în regulamente, căci nu pot eu. Nu este suficientă o cerere verbală sau scrisă, cum scrie la carte. Păi dacă ar fi vorba de o cerere verbală, ar trebui să ajungi până la secţia de votare. Iar dacă ai ajuns până acolo înseamnă că poţi să şi votezi. De telefon nu se pune problema, nici o secţie de votare nu are indicat pe internet vreun număr de telefon.
Poţi însă trimite cererea scrisă prin vreun vecin amabil, adică unul cu care încă nu te-ai certat încă. Aşa am făcut la alegerile locale, cele cam de acum o lună. Nici nu au vrut să se uite la hârtie. Cică trebuia asortată cu o copie de pe cartea de identitate şi cu una de pe un act doveditor cum că nu pot veni eu singur pe două picioare, să-mi exercit ce e de exercitat, acolo în faţa dânşilor. Şi cum vecinii mei dădeau semne că ar dori să-mi spună aste lucruri demne de mintuit, a mai adăugat domnul Preşedinte – alt Preşedinte, nu al ţării ăsteia ci doar al secţiei de votare – că actele trebuiau depuse cu o zi înainte. Au venit vecinii la mine, mi-au adus vestea bună şi cererea mea cam mototolită de preşedintele ce nu putuse altfel să se exprime mai convingător. Am înghiţit hapul dar m-am hotărît ca altădată s-o fac şi mai lată. Prilejul s-a ivit curând şi cu bucurie mare. Nici parlamentarii nu l-au mai putut suporta şi astfel s-a ajuns la actualul Referendum de suspendare. Mai acum câteva sute de ani când era suspendat un domnitor, păi degeaba îl mai dădeau jos de pe creangă, că nu mai mişca neam. Ei, dar medicina a progresat bine, mai ales în ultimii douăzeci de ani. Îmi aduc aminte că era pe atunci un preşedinte, tot un …escu, pe care după ce l-au suspendat odată cu ştoarfa de nevastă-sa, nu numai că n-a mai făcut nici o plângere, dar s-a mai şi pierdut o noapte pe sub arena de la Ghencea, aşa ţeapăn cum era, până a nimerit locul cel de veci. De veci adică până la viitoarea rocadă ce se petrece destul de des prin cimitirele noastre. Că aşa scrie în Scripturi. Cine dă mai mult stă mai în faţă. Şi cu devalorizarea asta …
Ei şi acum, ca să merg la sigur, am învelit cererea aşa ca un senviş între cele două anexe ale mele, nu, nu vă speriaţi, nu am pus originalele ci doar nişte copii scoase la HP-ul meu 1100 alb-negru dar încă bun, doar l-am reparat de două ori până acum. Treaba a mers ca unsă. Nici câr nici mâr, că vin dânşii pe la 17. Perfect, doar că veniră mai devreme, pe la 16, de trebuii să-mi pun repede, repede o bluză pe mine, să nu zică oamenii că sunt cumva una din alea ale lui Mazăre, cu toate că de, dacă mă uit într-o oglindă cred că nici Dom Dracu n-ar fi făcut o astfel de confuzie. Veniră Doi Doamne şi cu Miliţianul Trei. Şi mai era cu Ei şi Urna. O urnă mare de nu credeam că o să nimerească uşa. Dar de-aia erau trei. Unul deschidea traseul, unul trăgea de Doamna Urnă şi miliţianul o lua pe la spate tare şi cu forţă. Am auzit un oftat, nu ştiu de la care din cei patru venea, m-am dat prudent înapoi, aşa către calculator, unde aveam şi buletinul, pardon, cartea de identitate. Lista cu cei vizitaţi era gata făcută, doar să semneze subiecţii. Subiectul, adică eu, am semnat repede cu dreapta, cu stânga am luat buletinul de vot şi cu cealaltă învârtită pe după ştampilă am apăsat cu sete. DA. Am văzut parcă, aşa mi s-a părut mie, cum i-a sărit încă un ochi suspendatului. Măi să fie. Cei doi se uitau şi ei admirativ la mine, spunând că pe ei nu-i interesează cum votez eu. Nici pe mine nu mă interesa absolut deloc ce cred ei despre mine. Un singur lucru totuşi mă interesa. Să-mi lipescă pe spate timbrul acela care este pus şi în Catalogul de Fiscale al domnului Mihai Cojocar. Am verificat. Era acolo, frumos ştampilat şi tăiat, ca un cap de bour furios. Gata de scos, de pus într-o ţiplă şi apoi în clasor, la coada celorlalţi bouri.

Dacă şi eu am reuşit să votez, înseamnă că poate oricine. Aud acum că au votat doar 40%, la ora 19. Oricum, acest preş nu mai reprezintă în nici un caz pe români. La Universitate au început deja să se strângă oamenii. Ungurii din Harghita şi Covasna, la îndemnul direct şi de la noi din Ţară al primului ministru al Ungariei, au votat într-un număr infim. Dece? Nu ştiu. Nici nu vreau să ştiu. Nici ce s-ar întâmpla dacă un preş suspendat s-ar dessuspenda singur să vrea la Cotroceni. Doar dacă şi-ar căuta acolo un copac mai înalt. …escu, …escu, Cotrocenii sunt departe de Ghencea?

…escu.